Marie Delphine

Marie Delphine LaLaurie

Daca nu-ti plac descrierele de tortura, nu ar trebui sa cunosti decat un singur lucru despre Marie Delphine LaLaurie: la inceputul secolului al XIX-lea in New Orleans, era cunoscuta drept o proprietara de sclavi atat de cruda, incat guvernarea locala a fortat-o sa-si vanda sclavii.

Din pacate, in ciuda faptului ca LaLaurie era o sadista cunoscuta, era si foarte bogata si cu multe pile, asa ca asta n-a durat foarte mulg. Cativa ani mai tarziu, un incendiu a adunat o multime de oameni catre casa LaLaurie, unde au descoperit o sclava de 70 de ani (care incepuse acel incendiu pentru a atrage atentia) legata de plita, complet ignorata de LaLaurie, care era prea ocupata incercand sa-si salveze mobila clar mai valoroasa. Sclava a rugat multimea sa verifice podul casei, insistand ca numerosi sclavi care au urcat acolo nu au mai coborat. LaLaurie a refuzat sa deschisa podul, insa gloata a fortat usa.

A fost, practic, ca si cum ai fi iesit de pe platoul de filmare pentru „Pe aripile vantului” si ai fi ajuns pe cel al unui episod sangeros din „Hannibal”. Acolo au fost gasiti sapte sclavi suspendati de tavan de catre zgardele cu tepi din jurul gatului, tinuti, se pare, doar de dragul torturii inventive. Cu totii erau acoperiti de rani, vanatai si infectii. Unii aveau membrele intinse si sfasiate de la o extremitate la alta, potrivit ziarelor vremii. Unii au fost biciuti pana cand pielea li s-a jupuit, fiindu-le expuse oasele. Un batran a fost batut atat de tare, incat craniul sau, la propriu, a cedat, expunandu-i creierului viermilor infometati. Toti acestia se aflau in aceasta situatie de cateva luni.

Putin surprinzator, dar multimea a fost atat de infuriata, incat LaLaurie a trebuit sa fuga. Casa a fost daramata, in timp ce sadista a fugit in Paris, alaturi de familia sa. Deci, da, persoana diabolica a cam scapat in povestea asta. Totusi, la ce te asteptai de la o poveste in care o multime nervoasa de proprietari de sclavi joaca rolul eroilor?