Drumul catre iad este pavat cu intentii bune, spune o veche vorba si uneori, se pare aceasta este adevarata. Iata un exemplu elocvent, care ilustreaza proverbul shakespearian foarte bine, as putea spune. Sigur, pentru unii suna foarte trist, insa daca poti sa treci de anumite aspecte, ar putea sa fie si genul de anecdota pe care ai spune-o la o petrecere. Nu? Doar eu? OK!
Airbagurile, cand nu sunt neasteptat posedate de demoni ucigasi, sunt lucruri minunate, reusind sa salveze nenumarate vieti in perioada de cand au fost introduse. Probabil cel mai mare dezavantaj al lor, si e unul mare, este ca asezarea unui copil mic pe scaunul din fata unui autovehicul echipat cu airbaguri este echivalentul aruncarii lor intr-un ring pentru cateva runde de box cu un campion de categorie grea.
Din fericire, exista si o solutie mai simpla: aparatorii drepturilor copilului le-a spus parintilor sa-si spuna parintii pe bancheta din spate. Si a functionat! Problema rezolvata! Nu mai exista copii care mor din cauza airbagurilor! In schimb, au inceput sa moara din cauza expunerii la caldura. Se pare ca expresia „ochii care nu se vad, se uita” este mult mai ingrozitoare literal decat ne-am fi asteptat. Cand parintii au inceput sa-si puna copiii pe bancheta din spate, au si inceput sa uite ca acestia se afla acolo. Suna incredibil de ridicol, insa faptul ca nu-si vedeau copiii alaturi ii facea pe parinti mult mai probabil sa-si parcheze masina intr-un loc calduros, sa ridice geamurile si sa plece fluierand in treaba lor. Fara copii dupa ei.
In 1990, cinci copii americani au murit in masini supraincalzite. Apoi au inceput sa predomine airbagurile, si incepand cu sfarsitul anilor 1990 si pana in prezent, numarul acestora a trecut de 600. Cat despre ce spune asta mai exact ca natiune despre americani, ca sunt mult mai predispusi sa uite unde si-au pus copiii, decat telefoanele mobile, sincer, as prefera sa nu discut despre asta.